un veac de frumusețe retrăiesc acum
în clipa asta singura care nu trece
rug nestins

în preajmă ard cuvintele sfințite
și stele de din stele se aprind
și cu tristeți ușoare îmi mângâie fruntea

mereu sihastru ascultând
doar foșnetul zefirului printre frunzare
și până dincolo de vis privind

văd fericirea și o spun:
e adevărul viu și vie în lăuntrul său minunea
iubirea ce-a salvat de la pieire lumi