Era pe vremea infatuării sublime,
trufia se împăuna cu orgolii vechi.

Ei, iarba și frunza-i mângâie tălpile,
toamna se strecoară bacantă prin vii,
le face copiilor mustăți de must
timpul mutându-se cu de-a sila în ei.

Unde sunt zilele mai călduroase ca focul?

Povestea-i mai frumoasă decât diminețile brumate
de parcă mă-nțeapă consoanele-n piele
și-i țes o pânză groasă-n mâini
să-i acopere trupul mai frumos decât ele.

Mai libere decât sunt eu de liber,
mai pline decât pot respira deplinul.