Bate vântul, plouă-n geamuri,
Și-i atât de-ntunecat!
Păsări triste stau prin ramuri,
Cuiburile s-au udat.
.
Monoton, streșina plânge,
Pe burlan, șiroaie, vin,
Solul, bălți, începe-a strânge,
Noaptea-i neagră și-n suspin.
.
Tremurând de-nfiorare,
Iasomia s-a plecat,
Refulându-i din strâmtoare,
Oftatul înmiresmat.
.
Ca un cântec de vioară,
Susură picurii, jos,
Ploaia, într-o valijoară,
Îi strânse și dusă-a fost!