Îmi place nesiguranța ta
vocea ta care se ascunde sau apare
corabie în cețuri
etravă și visare la porturile realității
(aud pâlpâirea pânzelor și
huruitul lanțului pe cabestan
apoi
plescăitul unei ancore în apele unui sărut)

Îmi place nesiguranța
șovăirea ta
adumbririle tale premeditate sau nu
noaptea ce ți se scurge pe trenciul vișiniu
amintire din primăverile trecute
atunci te zgâlțâi ușor de umeri
și mă privești ca după o revenire
din seara dorului răsare

așa cum m-ar privi însăși lumina dacă ar avea ochi

*

Mă întorc seara
duhnind a cer și promoroacă
îmi întinzi obrazul ca pe
cea mai timidă ofrandă
și las uitarea să plece
dorul să bată la alte porți furate
în timp ce nesiguranța și șovăirea ta
mă fac locuitorul ultimului refugiu

din carnea ce țipă la marginea veșniciei