Privesc cum îți legeni trupul
într-o parte și într-alta
cu bratele aripi de porumbel alb.
Mă țin după tine pe drum
eu timidul cuprins între dorințe
ca o funie între două noduri.

Am reușit să mă depășesc,
fiecare trecere a ta e o însuflețire
prinsă de mine ca un vis
plimbat înainte și înapoi prin speranța
unui zâmbet și vindecă,
foamea de iubire care mă seacă
și te prefaci că nu vezi.