Mai toți cei care se bazau pe mine au murit.
din ce în ce mai mulți, sunt deja protector înconjurat de morți,
precum un combatant de fosta lui armată.
sunt însăși marginea lor și nu mă pot desprinde către libertate.
această iubire mă înrobește aspru.



când jertfa și omul nu mai existau real pentru nimeni,
tu continuai să fii poet al iubirii.
mă amuzam când îmi spuneai cum erau femeile demult, în tinerețea ta eroică,
atunci când le făceai mai tandre cu Ceres,
wisky-ul românesc, și cu gin din Ardeal, intitulat Covagin,
pentru că se făcea la Covasna, un brand cu viață scurtă, pentru că, până la urmă,
a transmis cineva la județeana de partid sesizarea privind denumirea tâmpită,
dată de marketingu’ inteprinderii de atunci.
prietenia ta îmi este ca rămășița unei lumini acoperite de timp.
amintirile sclipesc în inima mea precum niște stele care nu doresc să fie uitate.
pentru că am fost de atâtea ori în preajma morții, începusem să o disprețuiesc,
însă plecarea ta atât de bruscă m-a făcut ca, de acum încolo,
să mi-o reprezint așa cum se cuvine.







nu-mi este deloc la îndemână să îți scriu ca și când n-ai mai fi,
dar simt nevoia să mărturisesc această legătură ratată,
pentru că mi se pare că niciodată nu am vorbit de ajuns.
în ultimul timp, începusei să semeni cu toți ăia din oraș
și eu nu mai aveam răbdarea necesară pentru a fi indulgent.
îți tot reproșam această cedare.
și chiar te-am evitat de două ori, special ca să vezi cât sunt de supărat
pentru niște compromisuri considerate de tine mărunte:
la universitatea locală, unde erai decan la facultatea de artă și sport,
unite probabil după conceptul antichității grecești,
și în brâncușiologia de la Primărie, unde se fura după calendar.
mă săturasem de cât de mult se foloseau proștii ăia de tine.
mi-ai răspuns că la Târgu-Jiu este imposibil să te comporți altfel,
dacă vrei să trăiești între ei și pentru supraviețuire aproape orice tip de compromis
este scuzabil. până la urmă, cred c-aș fi iertat renunțarea asta de a fi
așa cum te-am aflat, dar n-a mai fost timp și pentru cedarea mea.
la ultima întâlnire, la târgul Gaudeamus, văzându-te că te uitai mereu după doamne,
ți-am spus că peste multă vreme, cu puțin înainte de a fi în pericol,
îți voi comanda o piatră funerară pe care să scrie:
Aici odihnește un descălecător din Ardeal, care călărea și totuși a murit.
la nici o săptămână, într-o noapte, ai plecat pe picioarele tale undeva,
unde nu voi mai putea să-ți reproșez nimic.