în definitiv n-ar fi greu să îmi țin viața în mâini ca pe un cub rubick
s-o învârt pe toate fațetele și să admit că am făcut și greșeli
să îmi spun/ mai mult la mișto/ atunci când stau în balcon/ sau aiurea
cu ceașca de cafea pe sub nas admirând pe cer rândunelele
prietene!
am făcut și asta
și asta
poate ar fi trebuit să nu fac nimic/ de exemplu să dorm
ori/ să lipesc etichete pe capacele de wc/ slow
în sfârșit
chestiile în cauză trebuiau totuși spuse
povestea/ ca un ghem ce se deapănă singură și arătată cu degetul

copilul s-a născut din păcat
pecetea ce o va duce cu el toată viața
convins că a fost zămislit pentru asta. este însă corect? dar dacă/ să zicem
cândva va urla și va spune răspicat/ basta!

ar fi
prea simplu/ trec peste

când l-am văzut pe bunicu' întins pe patul tare de lemn
învelit în cearceaf cu ochii ațintiți spre fereastră
eram mic și credeam că moartea este o joacă
țac/ pac/ precum un păianjen ce apare
dimineața în somn/ hotărât să își revendice teritoriul

imaginea asta o țin minte
mă văd cum alerg/ cum îmi lipesc urechea de peretele coșcovit
și viața/ mirosind a femeie bătrână

viața/ o femeie bătrână
dar moartea/ dar clipa în care am țipat
primul meu dinte aruncat după casă/ prima femeie pe care am văzut-o
și era noapte/ primul da/ primul nu
primul job/ apoi celălalt/ taică-meu pierdut în cascada de gânduri
maică-mea cerându-mi bastonul/ și ochii ei verzi licărind
ca o candelă
toate astea ce sunt/ o simplă joacă de copil
o broască făcută din plastilină
un desen pe asfalt?