Din trifoiul înălțat,
Se avântă spre răstoace,
Iepurașul descălțat,
Ocolind râuri, băltoace;
Și cu ochii cât aluna,
Fuge-n vale. Blândă, luna,
-
Roti capul înspre el,
Că zărise doar o umbră
Ce-l gonea. Ia stați nițel!
Nicio presimțire sumbră,
Nu vestea că îl aleargă
Vreo jivină-n noaptea neagră.
-
Răsucindu-și ciuful blond,
Gestul său când e-n mirare;
Zări câmpul ca un fond,
Întins, pustiu... Și-n picioare,
Ca un soldat în dudău,
Stătea drepți un popândău!
-
Luna a oftat ușor,
"Ce-o fi pățit iepurilă?"
Oglindindu-se-n izvor,
Îl văzu din nou. Ce milă
O-nmuiase că e pui
Fără mamă. Unde-i? Nu-i!
-
Luna n-are copilaș,
Dar gândește ca o mamă:
"Să fii singur pe imaș,
Te-nspăimânți, bag eu, de seamă!
Cred că doar măicuța poate
Să ia spaimele din noapte!"