erai frumoasă cochetă foc capricioasă
și agățătoare ca vița de vie
când vreai spumoasă cum e vinul
mă îmbătam de dorul tău
care era așa de mare jur
că uitam până și numărul de pahare
nu știu ce urmăreai însă iubirea ta
așa flâmândă pentru alții (scuză-mi rima)
aproape că-mi mânca ficații
o luasem pe ceai hepatic
scrâșneam și beam beam și scrâșneam
că începuse să îmi cadă dinții
mi-erai dragă ca... dar destul
într-o zi mi-am dat seama ce poamă ești
și m-am trecut pe cură de fructe
am început cu cireșe se coc de timpuriu
blond-roșcate și-atâta de zemoase că și acum
aroma lor dulce-amăruie mă delectează
de nu-ți mai simt parfumu-ntre cearșafuri
vișinile un pic mai acrișoare
îmi potoleau elanul liric că nu te mai visam
sărutul de piersică a rămas unic de neuitat
caisele mă făceau să le compun sonete
ce să-ți mai spun că prunele târziu în toamna vieții
mahmure ori de-a dreptul bete îmi spală
și-acum cu lacrima lor rana de pe suflet
fiindcă mă mai gândesc uneori la tine

nu te-am mai văzut de foarte multă vreme
mi-au spus niște prieteni comuni de-odinioară
că te-ai cam cocoșat ți-au apărut pe față pete
să fie de la viața ta aventuroasă
ori de la cura mea de fructe
știrbă și plină de carii sâsâi când vorbești
stropești de parcă ți-ai scuipa fierea
că otrăvești și iarba-n jur cu ura ta
pe unde calci rămâne sterp pământul
încerci să te mai agăți dar numai de garduri
ziceau că te-ai ridat vezi ironia sorții
tu cea cândva cocotă... ești acum cu cută