Amintirile le impart și cu cei morți,
la cei vii le povestesc.

Este normal să le uit cât mai repede,
le-am depozitat în sertarele memoriei
dar ies la suprafață ca un tatuaj pe suflet.

Tot ce rămâne plânge-n poeme,
În sângele lor se asimilează cu roșul carmin
păstrând ghimpii trandafirilor scuturați.

Iar dacă n-aș avea plumb în glezne
și curbura tălpii atrofiată de drumuri neterminate,
aluatul voinței ar crește peste măsură
trăgând după mine piatra până la mormânt
pe care nu voi scrie nimic.