eram de față pot să jur că-ntocmai asta-mi spuse

“alesesem neamul în stare să suporte totul
multe urmau de făcut până la judecată
dalb porumbel vânat de-un roi de fluturi roșii
iscați poate de lira spartă a lui orfeu
toată noaptea mă zbuciumai elegiatic
și în visul ăla copii ilegitimi dar și ei ai creației
fără de legea și rău făcătorul încercau
să-și oficializeze relația însă profitori de felul lor
cunoscând întâmplarea mă invitaseră la nuntă
tocmai ca să repet minunea în cana galileei
tot încercând să dezleg tâlcul acestei tărășenii
nici nu băgai de seamă că neantul unde
teza antiteza și sinteza purtau în traistă legea
ieșise din sine și îmi făcea complice cu ochiul
sub întunecimea fondului semantic bătrânul logos
în apropiere veșnic nesatisfăcute logica și rostirea
își profilau curioase silueta din penumbra muzicii
pricepui chemarea și o onorai în mare grabă
cuminecarăm în rugăciune sub cupola misterului
într-un poem de dragoste ales absolut la întâmplare
unde în figuri de stil fără pic de jenă
spectacol scandalos genul liric se dădu în stambă
rima cândva conservatoare cocheta cu versul alb
care supraconștient își etala cinic polisemia
la brațul metaforei ce-și afișa sfidător esopianismul
și personificând fals cărau apă la moară interogației
timidă invocația îl gratula melodramatic
anafora și epifora nu-l slăbeau din insistența lor
sinedoca ruptă de realitate făcu criză de apostazie
eufemismul încerca să tempereze elanul imprecației
sincopa și afereza se bâlbâiau grațios
asonanța încerca să se impună prin sonoritate
bănuiesc că alegoria insinua subtil ceva pervers
despre inversiune care se fâțâia aproape indecent
hiperbola îi împroșca pe toți la rând cu invective
mimând superlativul epitetul admirator al gradației
se prefăcea că toarnă miere-n sticluța cu otravă
negând că onomatopeea ar fi rudimentară
ori că apocopa ar fi de felu-i cam limbută
acum știam de ce Tatăl era un pic cam încruntat
mai mai să-mbrac armura lui marte n-am mai stat
în sfârșit găsisem în haos dăinuie estetica ordinii
secretul e îngropat la rădăcina marelui plan
nu există creație alfa și omega sunt una și aceeași
sensul e rostul și decantează în meditație
la fel finitul infinitul iubirea înțelepciunea una sunt
fac semn luminii să vină cu toată viteza la mine
pătrundem în gând și ne înălțăm în Cuvânt”