&

mici zvâcnete/ animale nocturne/ paturi cu grilaje de fier
nu
vom mai coborî niciodată în pivniță
nu vom mai aprinde lumânări. printre scări care se descompun
în momentul în care pășești pe ele.

lemne care cad unele peste altele împreună cu această liniște
lângă ea
frica amorțită
după-amiaza târzie în care ai încetat să exiști.
(sunt aforisme ciudate care îți spun despre tine exact cât este nevoie să știi). alături
soarele a început să depene din raze
povestea de seară / pentru că da, e seară și în urechi
îți răsună
schelălăielile unor câini prinși în
garduri de sârmă ghimpată
n-ai nicio credință
când vezi ofițeri naziști care își târâie uniformele pe jos
înfășurați strâns ca o dimensiune invizibilă
în jurul propriei
uri /

&

când te dai jos din pat și e atât de multă căldură
în ferestrele dinspre sud
în care bate lumina /

este ceva care cere putere. este ceva din
care țâșneste apa.
pe străzi/ motoare și cârpe îmbibate cu benzină.

așa a început totul cu o scânteie.
nu ai avut unde să te ascunzi / atunci ai învățat că:

nimeni / nici cei mai slabi / nici cei puternici
cei care ne strunesc viețile
pocnind din cravașe de metal

nu
vor
în
pivniță /
acolo unde au rămas mici zvâcnete / animale nocturne / paturi cu grilaje de fier.
rostul lumii se deapănă / in silentio. pentru liniștea noastră
indusă în
hipotalamusuri / până la moarte.

apoi țâșnește tot combustibilul din mașinăriile care ne
țin respirațiile/
mai presus.