“în care și Tatăl s-a odihnit
leuzeală după ale facerii grele munci
sorb cu nesaț o gură din licoarea asta
fermentată din muguri de stele
să mă ferească de blestemul mărului mușcat
las spiritul să mă fenomenalizeze
rațiunea pură să mă nege imperativ
tăcerea să mă conjuge la mai mult ca perfectul
și pe o nocturnă de chopin repauzez în indefinit
ca întregul în parte ori întunericul în lumină
cu capul rezimat pe sânul fiirii
să nu răcesc cu viclenia șarpelui încolăcit
păzit de biciul de foc al lui ilie
și torcând ca-n pântecul fecioarei
în timp ce fecundam prin mine viitorul în ou
m-am lăsat purtat între dor și mit
până mi s-or umple golurile cu plinul iubirii
și-am adormit”