Astăzi are oase neîncăpătoare trupului meu,
s-a făcut frig și picură încă devreme.
N-am apucat să schimb așternuturile, să
dau dragostei mele alt miros, altă viață. Tu îmi aduci aminte
de mine, peste un pământ umed din care răsar paturi să dorm,
să dorm cu visul femeii albe în care cade zăpadă
și cenușă
și totul se amestecă viu.

Am vârsta tuturor copiilor în care cresc
și mama mă strigă pe orice nume.
Astăzi sunt încă mică,
tălpile mele învață noroiul și se bucură de oamenii care zboară.
E bine să fii jos, să vezi totul și lumea să-ți vină de minune.
Copiii confecționează leagăne, basmul lor e o școală
cu pereți negri, pe care nu se scriu decât întrebări.

Dacă mă atingi, o mână mi se face caldă iar alta mimază frigul
din colțul camerei, în care n-ai ajuns.