Ea e un coșmar
întunecat
precum fumul pe care-l expiră
subconștientul
atunci când se zbate
departe
de visul din copilărie
și de corabia care ardea metaforic
pentru că lumea își aștepta cuminte
sfârșitul.

Și totuși printre clădirile
care se dezmembrau cu rândul,
pagină cu pagină,
ea se plimba nestingherită
spunându-ți povestea
pentru că nu știa să o scrie,
în timp ce tu adunai frenetic
din bibliotecile din jur
file înțesate de istorie
în disperarea de a nu le pierde în drumul
spre finalul suprem - nimicul,
care se apropia tot mai mult.

Fiindcă ceea ce nu se scrie nu există și nu a existat niciodată,
te târăști cu disperare agățându-te de foi
ca de o bibliotecă a alexandriei
convins fiind că ceea ce s-a întâmplat deja
este mult mai sigur decât ceea ce se va întâmpla.

Dar când te vei trezi din coșmarul tău glorios
din trecut
în viitorul pe care nu-l credeai posibil,
o să-l privești pe dumnezeu în ochi
sceptic
deoarece nu ți-a spus când a fost atestat documentar.

Iar ea își va termina plimbarea prin imperiul
coșmarului tău
ca să te trezești copil.