ții minte niarne*
când ți-am promis în noaptea aceea
îmbibată cu vise
că mi le voi preface-n scut
zorilor le rup săgețile
tatuându-mi sori la încheieturi
iar peste ziuă am să trec ca pe-o scândură
netezindu-i nodurile cu primul impuls
ție ți-am cerut să ții pumnii strânși
păstrându-mi miezul sufletului nealterat
nici teamă de moarte nu mai exista
lichefiindu-se-n octave vivaldine
nu m-ai crezut până te-am invitat la dans
împreunându-ne realitățile acestui secol părăsit de lumină
atunci ai realizat că orice pom supus altoirii
este constrâns să accepte schimbarea
iar orice om viu devine un mort viu
dacă nu știe să-și seteze singur voltajul

niarne=apelativ adresat sinelui

3 iulie 2014