Pasărea își exersa ideea de zbor,
avea deschisă o fantă în cer
prin care coboară dimineți de argint
luminând întunericul din ape.

Nu lipsea nici rotundul înalt deasupra,
o potcoavă a cailor lunii
norocoasă cu o poartă a răsăritului
de unde vin magii nopții călări.

Ne vor sufla-n sprâncene fosfor
și aură luminoasă ne vor pune
până ne vom cunoaște măsura în care încap
șoapte din visare în conturul unei femei.

Vin cu miere ne vor da să bem
turnând în pahare bucuria revederii,
coardele vor vibra în ascunsul inimii
până ce-n călimară cerneala se va usca.

Noaptea va prinde paianjeni pe margini,
mătasea borangicului se va îngălbeni
și cine știe cui voi desena în palme
ochii femeii cu gândul smălțuit de așteptare.

Ea ar putea întreba
cum ne vom putea recâștiga iubirea?