mai întâi și mai întâi a fost cuvântul
și Tu erai cuvântul din care spirit Ai pogorât
ca să zidești lumea prin Tine sublim poem
fără dubiu ești arhitectul unic și primordial
iar noi diferențialele divine dansând pudic
baletul vieții într-un magic alfabet nerostit
în sacralitatea infinitei simfonii a creației

eu deratizatorul cosmic venit să spele
cu suferința sa toate păcatele știute și neștiute
în marea purificare a mântuirii universale
smerit Te-am întrebat iubite Tată-al meu
și-ai recunoscut plin de bunăvoință iubitoare
că și ereticul ca oricare alt om e copilul Tău
schingiuit prigonit ars pe rug în numele poruncii
revelate în acea zi prin mii de fulgere și trăznete
ca un ecou omenesc lui moise pe muntele sinai
nu știu cât de corect a rceptat-o profetul
ea cere “să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”
acum la două milenii de jertfă în numele ei
jenant e dar tocmai ea logica șoptește timid că
ab inițio asta ar însemna că mai pot fi și alți zei
și atunci părinții monoteismului trudit-au în eroare

așa cum sună ea-n cetatea binelui și iubirii
porunca respectivă pare azi curată tiranie
trecând din ontos în nemărginirea semanticului
fără echivoc omului i se interzice dreptul opțiunii
moștenindu-Te ca fiu natural el se naște creator
combinator aleatoriu în universul de posibilități
acel biblic imperativ îngrădind libertatea alegerii
nu e doar un abuz etic mai grav ucide fantezia
magma fermentul și potența în creație
atunci împărăția Ta devine o robie pentru om
și cum firesc sclavul nu-și poate iubi stăpânul
ruina mușcă tocmai temelia ei - iubirea
moartea nu pare altceva decât abject șantaj
cu spaima ei să poată fi ținuți sub ascultare
iar nemurirea e recompensă pentru cei docili
cum aceștia-ți plac și cine se-aseamănă se-adună
înseamnă că nu Ești decât la fel ca preferații Tăi
răspunde dacă poți… Tu Tată ești supusul cui

cum… îngerul căzut grăiește uneori în locul Tău
și-atuncea muritorul de rând ce să mai creadă
ahaa am înțeles… să-și asculte tăcerea interioară