bună dimineața, vă rog frumos un bilet,
îi zâmbesc, e aproape cât o mantră, aici, la
capăt de linii și la capăt de trenuri
adesea îmi dă biletul până să apuc să spun vreun cuvânt,
mă știe, surâsul meu o plictisește

nici nu mai știu, scrie undeva prin biblie despre moartea a doua
ar fi moartea sufletului
eu aș zice că moartea a doua e de fapt prima și se petrece aici
printre câini fără stăpân
bișnițari de plasturi cu rivanol și vânzătoare de
"imortele nemuritoare"...de parcă de două ori ar fi scutite de moarte
aici, la
capăt de linii și la capăt de trenuri...

căruciorul bărbatului fără picioare este tras pe scara mașinii
pe deasupra capetelor călătorilor
mă lipesc de fereastră, dar nu suficient, nu e loc
stau cel mai aproape de omul fără picioare
își rotește privirea, mă vede crispată
ce nu-ți convine?
și rostește zâmbind
o mantră
de capăt de linii și de
capăt de trenuri...
lasă
că poate-ntr-o zi
vei rămâne și tu fără picioare