ziua întâi

nu vreau acasă
mănânc ciorbă acră cu fidea și-ți ascult poveștile
tu bei rom
ți l-a lăsat bunicul dinainte să piardă casa la cărți înainte de primul război mondial
păianjenul e sătul și din muscă au mai rămas două aripi șifonate atârnând de coperta mizerabilă a lui Hugo
batistele domnițelor zburând în turniruri aducătoare
de moarte
Dani râde
te lupți cu leul din Nemeea și cânți din banjo mă urc pe umerii tăi
diii rossinanta...dii

ziua a doua

fac scara măgarului cu toate păpușile mele
mâzgălite arse lipite dezbrăcate amestecate de prințesa otitelor
într-un măcel mirositor a lavandă

ziua a treia

nu știu ce să fac cu mâinile așa cu țigara-ntre degete mi se pare că semăn cu statuia libertății
aș vrea să fiu frumoasă visez că-mi tai mâinile și-mi cos altele cu sfoară roșie dar sunt prea mari
și foarte urâte mai ales dreapta are degete groase și strâmbe degetele alteia
îmi vreau mâinile înapoi

ziua a patra

mă cert cu el nu pricepe nimic
închid ochii și-mi imaginez că-i explodează creierul
Îl calcă mașina pe trecerea de pietoni nu-l văd dar aud fazani împăiați zburându-i pe deasupra capului

ziua a cincea

mi-e dor de tata de rom de banjoul spart făcut guler cu toată muzica aia curgându-i pe gât și pe piept

ziua a șasea

ce faci tu în visele tale nu-i un lucru bun
vorbesc cu mama în dimineața asta cică ar fi venit bunica la ea în somn (moartă înainte să mă nasc)...:))
nu râde avea părul sur când a murit dar când au dezgropat-o la șapte ani era negru și strâns în coc
a venit să-i spună despre mine că visez zmei și mai rău că mă iubesc cu ei în vis și nasc năpârci

ziua a șaptea

casa are ferestrele-nghețate după ultima glaciațiune cu
morți repetate
îl văd la ferestră într-o pijama în dungi cum mă cheamă cu mâna să intru
pe hol îi simt răsuflarea în ceafă aș vrea să mă-ntorc și știu că nu se mai poate
trei femei goale mânjite cu sânge sunt în patul meu
și toate trei sunt mama
femeile se ling și sfâșie cearșaful cu dinții
mă lupt cu groaza aia de dinainte de ei toți și de după mine

apoi...
iau de pe masă o bară de metal mă-ntorc spre el și-l lovesc
îl izbesc de pereți până când aud fazani împăiați zburându-i pe deasupra capului
și fug
pe un skateboard

ziua întâi

e acolo un suflu la începutul fiecărei sistole
care mă asurzește
o asistolă albă
îmi trebuie
să-mi oprească gândurile
să-mi așeze fruntea în pernă ca pe-o pasăre-n cuib

mi-e dor de rom și de banjoul spart