În seara cu noroi și vechi mașini stropite
Rebel stârnite gânduri de om cu vis ratat
Mă scot din letargia de rom și beri drojdite
Aflând în puls haiducul de ani trecuți uitat.

Parcă-l zăresc in boxă, nobil martir în zeghe
Þintind cu ochi de șoim la demnitari de stat
Glasul vibra năvalnic: vor fi români de veghe
Ce-or opinti din cloacă poporul înglodat.

Pantelimon e-un nume din filmul pubertății
Pe care în sala goală pe pânză-l urmăream
Șimțeam în piept cum bate avântul libertății
Și prin păduri locale c-un prieten hoinăream.

Poetica figură vremi de “sex-crime” răzbate
Extaziind pe desktop un derutat golan
E-n vise de puștoaice, de doamne decoltate
Romantic, dur și singur, Ovidiu Moldovan.

Icoana lui e dezrobirea în nopți neațipite
Lup hăituit de gabori pe dealuri și zăvoaie
Calicii îl preamăresc, plâng după el iubite.
Pe drumul înserării el pe ciocoi despoaie.

Fidelii lui tovarăși, plozi dârji ai libertății
Și-au îngrădit cu țeluri vremelnice ispite.
Scăpând în gând vigoare din focul tinereții
Sperau iubind cu ceasul prin case părăsite.

Iar într-o zi cu soare Pantelimon haiducul
Prestând o chetă în crâng la oarece conași
O fină domnișoară îi cam făcu cu ochiul,
Ea fiind cam plicitisită de sclifosiții lași.

Pantelimon ceruse doar bani și ceva scule
Cercând între boieri pe care-i mai bărbat.
Dar ei grabnic lăsară mangoți, țoale fudule
De dama cu capricii fiind veseli c-au scăpat.

Gingașa duduiță cu cei mai bravi rămase.
În vin și tort cu frișcă tristețea-au năruit,
Urmând purtarea junei din pilde siropoase
Cu trei hoinari haiduci ca soră s-a unit.

Hălăduind în patru cu tot cu nou venita
De la escroci dădeau la cei ce-au suferit,
Prădând pe lupii lacomi și ignorând ursita
Pantelimon clădea destinul pe care l-a dorit .

Năstase, prâslea trupei cedă în fața fricii
Fiind punctul cel sensibil, artist nefericit
Þinându-se deoparte și ignorând amicii
Nervos, trist și nevolnic în timp a devenit.

Și într-o dimineață pe la sfârșit de vară
Când ceilalți la oraș cu treabă au plecat
Cu chipul deprimat el se sui pe-o scară
Iar seara l-au găsit de-o cracă spânzurat.

Noiembrie venind cu brumă și cu ceață
Frumoasa surioară simțind că se-ofilește
Plânse ca nu rezistă l-așa o dură viață
Și pe cei doi rămași cu jale-i părăsește.

Apoi în rece zi de iarnă Ion, rebel haiduc
De poteră fu prins ieșind din cârciumioară
Pantelimon rămase prin codri singur cuc
Și merse la nevastă simțind că o sa moară.

Dar scurta revedere cu trist final se lasă
Iubitul lui tovarăș, din ocnă îl vânduse;
Pantelimon aflat de gabori în părăsita casă
Spre-un orizont mai liber dinamitat se duse.