aștept momentul când se pot trage linii
între liniște și inimă

pe portativul ăsta
se ascunde sufletul
când vrea să doarmă
și mintea când vrea să strige

în jurul lui ți se incolăcesc degetele
când nu mai poți să cânți
ca și cum ai cuprinde gâtul
unei chitare de piatră
care se zvărcolește din când în când
dacă o alinți

și muzica liniștii
o mai auzi doar când emisfera ta dreaptă
și emisfera ta stângă
se descompun în fragmentele
unei îmbrățișări temporale
care nu începe și nu se sfârșește niciunde
fiindcă numai haosul poate avea
un big bang și o apocalipsă

liniștea asta
liniștea noastră
nu există în episoade
în strofe
sau în ore

ea era acolo de dinainte
de bulevardul ficusului
și va fi acolo după ce îl vei traversa