Am omorât un om.
Pur și simplu.
L-am strivit între degetele mici
cum strivești între buze o tumoare a inimii.

La început era plictiseală
și întunericul bătea cuie chimice;
era arbore cu melci înaripați
și oamenii nu mai traversau nicio creangă.

Din senin,
am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
și un cerc gri.

Și golul m-a privit în cer și-a învățat cuvântul,
Și secunda m-a respirat cum respiră melcul,
Și cercul a existat cum există cercul.

M-am plimbat, am trecut și m-am rătăcit prin om.
Când am început să fac rame din pași,
să întorc oglinzile cu fața la față,
și să strig la feminin,

am omorât un om;
cum trenul strivește ochii între fier,
așa l-am strivit eu între sufletele mici.