Poesia e adulmecarea de pe buzele tăcute ale războinicului
de aceea poartă în spinare apa vieții
ca o a doua nebunie[după poezie]
și se așează ca o fantomă în lumea lui
bucuroasă că poate clipi mai multe nopți și o zi

nu ar putea să treacă soarele prin vitralii
fără să nu-i împartă numele în moarte și iubire
sau fără ai răscroi cămașa la gât
de aceea poartă o foarfecă albă în ochi
și-i întoarce mereu înlăuntrul când a terminat de săpat tranșee

Poesia s-a declarat camarada ultimului sinucigaș
stă mereu la pândă
și calcă în picioare orice apus fără să se gândească prea mult
nu e prea tânără
nici prea frumoasă
de aceea are un cuptor
în care nopțile cresc ca niște pâini pufoase
numai bune de împărțit celui flămând...