Azi te strig pe nume și mă răcesc.
Pe pământul meu cresc armate de inimi,
ele bat o singură dată și viața se umple.
Închid ferestrele înainte să închidă ploaia ferestrele din ochii tăi.
Nobody dares to look
not even try to make love to my thoughts. Doar tu, un om
care mă face să tac.

Tatuajul meu de la mâna dreaptă a murit.
Te recunosc după câtă lumină
înșiri în spațiile libere din pielea mea.
Azi totul moare devreme și nu îndrăznesc încă să deschid ochii.

My beauty is so inside.
Îmi tremură trupul,
cuvintele se dezbracă între ele. Tu ești un fel de eu
care tremură articulat cu nervii mei, care se întinde peste cicatrici și le face netede.
Tu iubești dimineața fiindcă nu trebuie să faci cafea și s-o bei.

Tu ești singurul care vede frumusețe
în fiecare clipă ce mă apropie de moarte și nu trebuie să te rogi.