pe scena asta n-am mai jucat niciodată
cortina era mereu căzută, dincolo de sufleor,
la poalele divei, peste ființa mea, peste vremi
era acolo așternută o piesă nejucată, ca un sunet/
hai să renunțăm la haudquaquam, pe o măsură
adverbială, în armonie de portative dansante/
trăiesc pe scena asta fără decoruri, eu fiind
singurul actor fantomă, visul unui spectator
prezent în mizerabila realitate a teatrului
rupt de pe stradă, din casă, din viețile noastre reci/
facem munca Domnului..., izbea ecoul sala goală
reverberau tablourile actorilor întunecați pe
o scena rece, ca și când ar fi fost un poem,
ultimul,
erau doar probleme personale