#nu ai lăsat nici o dâră de firimituri după tine când ai plecat
de-aș fi putut citi în viitor
însă doar azi am reușit să îmi găsesc necrologul pe pielea ta
tipărit în culori vii pe ultima pagină a gâtului
îmi lipsește să dormim lipiți împreună ca siamezii
care împart aceeași inimă și aceeași limbă de șarpe

în burta singurătății mișc precum un orb fără nume
am făcut cunoștință cu o specie aparte de somn
separată de tine și inspir prenadez dintr-o pernă străină
visez în zigzag cum îți pun pe deget un vierme inelat
dar mereu te-am recunoscut printre clone
chiar și cu oțel în ochi

am devenit mai închis înăuntru decât alcatraz
sunt ca un tată rău care nu poate hali o dragoste adevărată
și nici acum nu mă pot opri din plâns
poate mă liniștește ghilotina care vorbește despre noi la trecut


#într-un univers paralel primitiv
ai păstrat trei săruturi preistorice de la mine bătute în buze
pe care le numești triceratops și cu toate astea resimți chiar și acum
turbulență din jurassicul nostru aprins

printr-o gaură în acoperiș oxigenul ruginește
un fost foc coboară după mine pe frânghie sperând să mă salveze
liniștea se transformă în chirurg și îmi taie întunericul
extrage din mine un origami cu numele tău în caractere
japoneze iar eu mă înec încercând să-ți mai spun măcar o dată
că ești dragostea mea

la apus scot din buzunar cangrenă iar asta
nu e de ajuns să îmi cumpăr un gând nou cu noi doi
s-au stricat și roboții care mă hrăneau din tine
și în cele din urmă o să mă arunc pe fereastră de parcă
în iad aș avea ce să mănânc