agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 911 .



pita rară
poezie [ ]
la țepe!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viorel-dona ]

2014-08-06  |     | 



Tot mai rară și săracă-i pita,
Taxele mai multe și mai grele,
Procurorii sunt cocliți în rele,
Scârțâit de ușă unge mita.

Robele mânjite pe la poale
De atâtea-ngenuncheri fetide,
Stau la rând la ușă la partide.
De atâta împilare, goale,

Au ajuns spitalele de medici,
Dascălii culeg la portocale,
Preoții-n merțane umflă foale
Susținând politica în predici.

Brazi, din cimitirele de cioate,
Se retrag în pâlcuri sus pe stâncă,
Ursul doar gunoaie mai mănâncă,
Politicienii dau din coate.

Parlamentul s-a umplut de fiare,
Șmecheri și borfași fac rânduiala,
Pe averi furate își pun yala
Și ne mint pe la teve și-n ziare.

„Totu-i calp și totul e minciună”,
Sărăcia neagră-și bate coasa,
Băncile hulpave ne iau casa
Pe dobânzi mascate; Se cunună,

Zâmbitoare-n lux, beizadele,
Nunțile cu dar le spală banii,
Lunile de miere țin cu anii
Când sărmanii trag la temenele.

Þara mea se zice că-i bogată,
Guvernanții totuși împrumută
Bani din toată lumea și de gută
Se tratează prin străini și-n gloată

Mai coboară doar din limuzine
În pantofi de lac pe la alegeri
Ne prostesc ținându-ne prelegeri
Când pe la țigani ne vând uzine.

Fiare vechi dar și mobiliare
Se transformă zilnic în avere,
Să ieșim la vot ni se tot cere,
Masca bunătății poartă fiare.

Toți, fără excepții, sunt de-o teapă
Dar poporul a-nceput să fiarbă,
Lacrima i s-a uscat în barbă
Căutând soluția la țeapă.

A crescut atât de mult mânia
Deci vă-ndemn:priviți la mămăligă!
Sărăcia n-auziți cum strigă,
Se răscoală iarăși, România!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!