Nu ne întreabă nimeni, liberi zburdăm
și nu închiși în carapace,
trăirea, ca molusca.

În aripi vibrăm arcuri cu rotunjimi de con în urcuș
clapele unei orgi într-o catedrală
așază-n inimi extaz.

Nu ne istovește nimeni tăind oasele visului
leagănul între stâlpii cerului,
mișcare răcoroasă ca vântul.

Liberi zburdăm cu ceasuri sub piele
Peste coamele timpului îmbătrânit.

Nu ne așteaptă nimeni în fața porții de brumă
niciun semn de mâhnire
cernut prin site de argint,

totul se întrupează în liberul schimb cu natura.