agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-12 | |
Un fir de vânt abia simțit
Pătrunse-n camera toridă; Pe creanga verde o omidă Privea eternul asfințit. Culori născute din nimic Cădeau pe geamul incolor; Pe boltă sus un singur nor Plutea spre un tărâm antic. Stăteam culcată-n așternut Gustând căldura-ngrozitoare; In jur nici urmă de mișcare – Și gându-mi rămăsese mut. Omida parcă-ncremenise De bolta-n flăcări fascinată; Urmând plutirea lui ciudată, Norul din loc nu se clintise. Vântul atât de mult dorit De foc fugise speriat; Agonizând in al meu pat Priveam pe geamul aurit... Un singur punct de s-ar mișca O-ntreagă lume ar renaște!... Un nou Cristos,niște noi Paște Ființa-mi ar redeștepta!... Din mine-ncet o rugăciune Începu a se depăna... Gându-mi fuiorul legăna, Þesând mii fire de tăciune. Sunetul mut spre cer porni Deșirând neagra țesătură; Bolta de foc deveni sură Si apa-n ploaie izbucni. Vîntul pătrunse in odaie – Din pat încet mă ridică, Ființa-mi se cutremură Sub stropii răcoroși de ploaie. De voluptate posedată Urcam cu el în infinit; Cerul superb ca de granit Părea o mare-nvolburată. În valuri trupu-mi se scălda Adăpostit de-a lui aripe; Captivă-n plasa-acelei clipe Ființa-mi lin se scufundă. Savoarea dulcii-mbrățișări, Muiată-n apa-ntunecată Îmi îmbăta simțirea toată În mii și mii de sărutări. Tot mai adânc în ocean, Într-o eternă legănare, Urmând a Timpului cărare Văzui Castelul de Mărgean. Scăldat în raze de lumină, Cu stele albe încrustat, Părea un nufăr fermecat Născut din grația divină. Prima petală se deschise Primindu-ne-năuntrul ei; Pe o alee de scântei Înaintam purtați de vise. Din umbră ochi ne urmăreau – Priviri mărite de uimire – Strălucitoare mii safire Ce-n soare raza-și trimiteau. El continuă să se afunde Cu fiece petală nouă; Udați de stropi mărunți de rouă, Pluteam pe valul unei unde. Închisei ochii fascinată – Ființa lui mă tulbura, La pieptu-i trupu-mi tremura Precum o frunză-nfrigurată. Sângele-mi lavă deveni, Arzând cu flăcări de nestins; Puterea lui de neînvins Mai tare mă înlănțui. Brațele mele îl strângeau, În el avide să pătrundă, Pe când c-o furie crescândă Buzele mele-l devorau. În frenezia-acelei clipe Puteam sa strig cu-adevărat: „Îl am, e-al meu, l-am posedat, M-am legănat pe-a lui aripe!” O melodie-abia șoptită Veni plutind din depărtare; Deschisei ochii – sus in zare Domnea Cetatea Aurită. Extazu-ncet se spulberă, De straniul cântec risipit; Sufletu-mi ascultând vrăjit De-acele voci se-nnamoră. Mă ridicai - stăteam pe-un nor; Alături nimeni nu era, Dară pe umeri imi creștea Câte-o aripă ca să zbor. Vocile parcă mă chemau Să cânt cu ele-ntru slăvire, Să mă ofer imnului mire, Ființa-mi Lui sa o predau. Pornii – aripile-mi de nea Către Cetate mă purtau; Vocile mai tare cântau, Vestind parcă venirea mea. Urcam; in zboru-mi de Icar Nu mai vedeam nimic in jur; Cetatea pe un cer de-azur Părea unicul sfânt hotar. Dar să-l ating nu-mi fu permis... Trupu-mi in aer se opri – Focul aripile-mi topi, Rostogolindu-mă-n abis. Închisei ochii obosită – Timpul dormea demult in mine, Pleoapele lui de vise pline Gustau odihna mult râvnită. Tăcerea unică domnea – Ființa-mi tronul ii cedase, Sufletu-mi ei se-ncredințase, Gându-mi favoarea-i implora. O stranie melancolie Mă-mpresura pe nesimțite; Să lupt? Puterile-amorțite Nu mai vroiau să se supuie. Deschisei ochii – pe fereastră Soarele razele-si cernea; Afară-un fluturaș de nea Zbura ușor spre bolta-albastră...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate