Crește odată cu mine apusul;
pe ziduri i se urcă glicina,
să vadă îndumnezeită crepusculul.
La vreme de seară târzie
dă semnal din trompete,
să intre toți oștenii-n cetate.

Totul se petrece frumos
pe subțirele fir al visului
podul de intrare se ridică,

hăul rămas e mai adânc decât noaptea.

Doamne,
ce lacrimă pe obrazul de piersică al domniței
lași să picure rece,
de mă arde la inimă
și-mi înflorește trupul de lut.

Ce pot să fac,
de vrei să mă ajuți
respirând în palmele-mi ude
îngeri plutitori.

Cuvintele nu sunt deajuns
pune-mi eoni în ele,
prelungește lumina!