vino să fim solarieni pe k-pax,
să ne-nfruntăm ploile, apoi să formăm curcubeie boeme
între lumea noastră și lumea crepusculară de pe această planetă,
ca să fim acceptați, trebuie doar să ne amestecăm pătimaș toate culorile,
apoi, fiecare, să ne reînvățăm noul spectru pe dinafară,
va fi noul nostru cod de bare cu care ne vom identifica și
o vom lua de la capăt, evident că nu ne va mai păsa de nimic,
câtă vreme orișice suflet pustiit se poate vindeca singur de toată viața de până atunci,
(fiecare își poartă propriul panaceu universal, ascuns sub un semn de întrebare)
aici, vom putea fi menestreli, împreună vom cânta balade îndrăgostiților,
care au curaj să facă roller coaster pe viață între sori și luni purpurii,
îmbrățișați pe cer doar o dată la 200 de ani,

pe k-pax voi putea fi o femeie albastră,
îmi vor crește aripi de sticlă, străvezii și incandescente,
în zbor, voi reflecta spre tine orice lumină întâlnită în cale,
îți voi mângâia astfel zâmbetul și el va dobândi căldură și sens,
îți voi desena riduri, încercând să fac din tine o ființă aproape solară,
dintr-o bătaie de aripi, voi topi zăpada căzută peste zilele în care nu ai trăit,
îți voi da la o parte tot întunericul adunat în suflet, vei străluci din nou,
voi fi mereu pe umărul tău și-ți voi cânta, cum îi cântau lui ulisse sirenele,
ai să adormi privind în ochii mei, care vor deveni tot mai mari,
mai negri și mai adânci, până la fix 11.022 m,
până vom ajunge să-mpărțim același trup, același sânge și aceeași inimă:
două vene cave într-o combustie spontană, care ne-ntregește ființa,
ardem la unison pentru toți naufragiații nefericiți ai pământului,
o lumină solară de pe k-pax

aici, eu încă aștept scrisoarea de la tine
umbra mea îndrăgostită se mai îmbujorează rogvaiv,
când îi spui, rareori, în felul tău: „îmi lipsești”,
știe că nu vei mai avea curaj să-ți fie dor până dincolo de suflet,
a înțeles că nu-ți dorești să o porți pe brațe, ca pe un trofeu mult visat,
ci ascunsă-n buzunarul de la piept, lângă toate femeile pe care le-ai iubit,
e singurul loc în care uitarea, ca și moartea,
nu te mai sperie