Unde pe ziduri înalte și groase
poezia stă în picioare,

cum în ochi depărtarea capătă contur,
distanța în fugă rămâne-n urmă
iar fluturii din trup absorbiți în sânge
opresc corăbii de dor la intrarea-n inimă,

de se destramă visul și se mistuie
în peștera umedă și rece,
nașterea fiind într-o sămânță
ce respiră prin pori întunericul.

Grăbite spre un munte de verde
toate păsările vor zbura
aducând poezia,
să o recite vulturii,
nimeni să nu se teamă
doar să cânte.