E un desăvârșit colecționar-
De-aici provine tot ce are-n uzatul buzunar.
E mediocru, sumbru, mititel-
De-aici provine tot ce-i mort în el.

Se joacă mereu cu cuvintele...
Le așterne pe hârtie- privește-le!
Pentru el, lucrurile sunt norocoase
Totdeauna urâte și frumoase!
Nu judecă în funcție de rău și bine
Cum văd oamenii ca tine și mine
Ci numai în amintiri sfioase
Uneori urâte și alteori frumoase...
Consideră că o mulțime de lucruri bune
Sunt urâte, parșive, nebune...
Și o groază de rele, mediocre lucruri
Sunt frumoase, strălucitoare pururi.

E colecționar până la moarte-
Și mereu lucrurile le face doar ca la carte.
E un colecționar înrăit-
Observă totul înmiit mărit.

Un obiect rar, de mare valoare
Îl tot caută, căci încă nu-l are
E cheia de aur din a sa colecție,
E comoara ce-o descoperi în ultima lecție.
Mereu din lucruri urâte îl dorește,
Cuvântul frumos îl definește,
Culoarea apei i se-aseamănă,
Forma vântulu-i e geamănă,
Iz de iarbă uscată emană
E așteptat de parc-ar fi cerească mană;
Mărimea unui fir de nisip o are
Crezi că-l va zări cel dintâi oare?

E-un desăvârșit colecționar-
I s-a rupt acum întregul buzunar.
E un culegător sărăcăcios-
Un mic căutător firav și bolnăvicios.

A rămas negăsită și nefăcută
A lui stranie enigmă tăcută
Căci a rămas fără suava gură
Pentru că i s-a vorbit cu ură
O caută în șaluri, voaluri și rochii,
Dar i s-a luat dreptul de a mai avea ochii
Nu i-a mai rămas nici strop de miros
Că-i mic, firav și bolnăvicios.
Auzul de tot i s-a-ncheiat
Când firavele-i urechi le-au tăiat,
Simțul complet din trupu-i blajin s-a dus
Când faptele-i cu toții greșit le-au dedus.

Doar pentru că-i un culegător, un colecționar-
N-are bani să-si repare un buzunar.
Căci, fiind un umil colecționar-
Nu va ajunge niciodată un milionar.

Pe fundul mării, îngrozit a ajuns
Să caute obiectul fantastic ascuns;
Pe vârful celui mai înalt multe a urcat
Și când acul ceasornicului s-a schimbat, a plecat;
Acolo unde frigul te-nnebunește,
El imediat a simțit că se-ncălzește.
Căci a simțit o rază de lumină
Când a pus piciorul într-o țară străină;
Când căldura era înădușitoare,
El a plecat singur la vânătoare;
Luna era ascunsă în sălbăticie,
Soarele dispărut pe vecie.

Un strașnic culegător neînfriat-
În căutare de un obiect fermecat.
E adevăratul Prometeu, legendarul-
Care îndură pe vecie amarul.

Împreună cu nemiloșii vulturi a zburat,
Dar să-i arate calea cea bună nu s-au îndurat.
Cumpliții rechini pe lângă el au trecut
Iar pielea ca de sârmă i s-a făcut.
Regele junglei- puternicul leu
De veghe a stat zi și noapte-mereu.
Cu rapida panteră s-a-ntrecut,
Dar de întrecut niciun moment nu a putut.
Șarpele Boa i s-a pus în cale
Și groaznicul venin i-a pătruns prin zale.
Prin foc și sabie să treacă ar fi în stare
Să găsească comoara în bunăstare.

E un colecționar- un păstrător,
E un adevărat căutător,
Care va reuși pe vecie să fie
A lui nume scris într-o perfectă caligrafie.

După nenumărate căutări,
Străbătând mări, ape, văzduhul și tări,
A descoperit apa strălucitoare,
De bucurie și fericire dătătoare,
Unde aerul a proaspăt liliac miroase,
Gheața se preface în forme călduroase
Acolo, de fericire lumina vorbește,
Iar soarele, luna și stelele îi zâmbește,
Apa ca pe ritm de vals dansează,
Codrul să meargă, tăcut visează,
Acolo orice gând se-adeverește
Și-o singură dorință se-mplinește.

E doar un simplu colecționar-
Și mereu se caută în stângul buzunar.
E un căutător ce greșeste-
Căci o adevărată greșeală săvârșește.

O singură dorință are voie
Pentru a scăpa de-atâta nevoie,
Cu această dorință dumnezeiască
Ar fi putut, nerodul să-și dorească
Comoara mult râvnită, în tăcere,
Dar s-a răzgândit...și acum cere
Ca ruptul și uzatul său buzunar
Să se repare și să aibă înăuntru un canar
Căci Doamne...s-a gândit el...păcătosul,
Că nu va putea păstra frumosul,
Nu-l va putea în buzunar ascunde
De oamenii care-i întâlnești oriunde.

Vai! Dar ce mai colecționar,
Care-a dat comoara pe-un buzunar,
Ce mai căutător...
Și ce mai păstrător...