În timp ce mama trecea îngândurată
pe drumul dintre cer și fântână
în fața unui car cu fân
purtându-mă deasupra pe mine,

în palme simțea dogoarea verii
și păsări cântătoare avea pe umeri
iar eu o vedeam în lumina amiezii
atât de sfioasă și pură.

Apoi totul se descărca de frumos,
cu buzele arse zâmbea
trăgându-mă ca pe o barcă la mal.

Îmi punea pe față zâmbetul ei
și pe același drum rămuros și cu praf
mergeam înspre casă desculț
fără s-o slăbesc din întrebări,

ea răspăundea cu calm
îmi mângâia părul, mă așeza la masă
și-mi spunea:
copile când vei fi mare, să nu uiți de noi!