spre Meka merg, spre Tine, cu-ntâia-nflăcărare
dar drumul către Tine e un miraj fierbinte
și simt în carne sete, ba chiar în oseminte
mai drept de cel ce-a luat-o pe dosnică cărare


lichid e doar în vene, le-aș da cep să-mi sting setea
dar fără sânge, Doamne, nu-ți voi nunti nimic
căci într-a noastră viață doar sângele-i pecetea
ce te arată mare, ori poate unul mic


n-adie nici o boare dintru sfințitul Vânt
dar merg spre Tine, Doamne, cu ultimul răsuflu
e cald de mori în ziuă, nu-ți mai găsesc Cuvânt
și noaptea-i rece, Doamne! în lumânare suflu


și mă gândesc în noapte c-atâta-i, cât ne-ai dat
pământului acesta... mi-apari în vis, la sfat