lehamitea stă cu mecla în jos la uscat un prosop de șters în părțile afectate
de liniștea asta neatinsă impunătoare ca un rege pătimaș care nu-și mai găsește nevastă
să-i facă un pui de lumină băiatul cu bucle de urmaș
va tăia capete pe smintirea lui cu vârful de inimă o damă cusurgie în roșu

prin două bulboane ca după o bătălie în care mor mulți și nimeni nu câștigă viața
pare desfigurată cu buzele umflate și nasul spart nu-și mai simte brațele
cere ajutor n-aș putea să dau nici măcar mie de-aș ajunge în pielea ei

nu mi-e frică să o întorc de pe o parte pe alta ghilotina atmosferică să o reteze
cum stau așa în gol mă bufnește apusul pe nări
petale roșii stropesc oglinda apei în care tot verdele prinde rugină pe suflet

norii sunt mulți
pe față
trag lehamitea dinamic înlăuntru
să o alimentez cu iubire

(2 sept. 2014)