și-n fiecare zi
promiteam solem că
nu-ți mai scriu dar
cuvintele mă așteptau răzvrătite și
neconsolate
pipernicite sau
grandioase
ostoite sau
veșnic gata de înrolare
galbene și
albastre
mai colorate
mai șterse
ele în sine sau
doar deghizate
în mine...
.... la
fiecare colț de ușă
de acoperiș
de stradă
de gând și...
de ce mai vrei
... și mă somau să
-mi asum sentința cea
dulce-amăruie cu
gust de măr verde
niciodată îndeajuns de copt
niciodată devenit el însuși
... altfel...

îți aduci aminte
poate
prima dată când
eu ți-am bătut la ușă cu
veșmânt de ape și de
galbene-înmiresmate
mere roșii-coapte?!
tu îți rătăciseși
unicul nasture sidefiu în
formă de semilună de la
veston și...
ai uitat să deschizi

zilele următoare te-au prins într-o
ședință
oripilantă
sufocantă
mult prea oficială și
oficioasă ca să
fii pe fază
ca să nu mai vorbim de
ultima dată când
cireșii înflorind în sfârșit
îmi pusesem rochia din voal bleu și
alergam desculță prin ierburi
(nu-mi mai era teamă de mărăcini și nici de albine)
și prin păduri despletite în sentimente albastre și
străfulgerânde
... către tine
părul mi se răsfirase și
cădea pe umerii semigoi din
porțelanul cel mai lumesc (bronzat, ce-i drept, parțial) și
se topea înainte să ajungă mai jos de
acolo
... și încercasem să te strig
silabisindu-ți melopeic și
revoltător de feminin
răsfrângerile violet ale
numelui pe care îl purtai sau
care el te purta pe tine
nici chiar atunci însă nu a fost prea important
se pornise pe neașteptate de
undeva
o viforniță din cele de care
nu știi pe unde să te mai ascunzi
iar eu (tot eu!) nu eram de față (ca de obicei) ca să
te pun în gardă că
din nou te înșelaseși
.... așa că ai pierdut din nou „momentul”

dar... am uitat să-ți spun că
nu ai fost totuși
atât de indiferent precum
s-ar putea crede la
prima vedere
obrazul tău strălucea deseori la
întâlnirea cu vorbele mele care
te flatau și
te condamnau la
piedestalul la care
eu în veci nu aveam să
acced
... că eu însămi în
dezlănțuirea mea prea puțin terestră
prea puțin încărcată cu sens și
cu rost
ajunsesem să
cred
(ba chiar eram convinsă) că
mă iubești
măcar
un pic
... nu, nu te rușina:
tuturor ne place să fim cântați și
adulați
și...
măcar din când în când
ce să-i faci?!
slăbiciunile naturii omenești
nu e chiar cel mai mare păcat

și acum dacă tu ești învingătorul de la Waterloo
mie nu-mi rămâne în consecință decât
ingratul rol al... celuilalt?!
și dacă „the winner takes it all”
atunci eu chiar nu am rămas cu nimic?! sau
e și nimicul ăsta
- în virtutea unei banale legi a paradoxului –
ceva?!
– Nu e deloc exclus!

...................................................................................

astăzi însă eu nu îți mai scriu
despre ce-aș putea să
îți mai povestesc?!
picură spre ceruri
sidefiu
murmur de
albastru desuet
e târziu în lume
e târziu în gând
se așterne trupul pe
cărări și...
.... cânt:
„nostalgie, nostalgie...
cât de dragă-mi ești tu mie!”

.... altădată (era.. doar... altădată!) când
atingeam cuvintele
ele știau să țipe și
să doară până în
străfundul infinit al temnițelor din
sufletele celor mai mari condamnați la
lipsa de lumină
de Dumnezeu
de dor și
de ei înșiși
... le vedeam cum
pribegind
se întrupau fie și gemând
neresemnându-se decât în secunda în care
aveau să-și împlinească rostul
fie lovindu-se cu tâmplele de
măduva negrului
pământului
(și doare teribil!)
fie smulgându-se nedomesticit spre
înaltul cel mai înalt
acolo unde
orice devine mai ușor
chiar și încercarea mea de
a nu-ți mai scrie vreodată:
– și nu-ți voi mai scrie
doar am promis

.........................................................................

astăzi eu nu îți mai scriu nimic
nici măcar un minim „esemes”
că în lume e târziu
asta chiar că
n-am cum
să o știu
tot ce știu e însă că
azi de dimineață au anunțat la
radio (Actualități, post serios, nu glumă) că
trecem la ora oficială de vară și
ziua va fi mai lungă decât
de obicei (în consecință, și mai mult soare)
va trebui să
purtăm
haine lejere
deschise la culoare și
ochelari de soare
fumurii
să ne hidratăm și...așa mai departe
tu, din câte știu,
ai plecat în altă parte
într-un loc în care
orele „oficiale” merg după propriile orare
așa că....