agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-05 | |
m-am întrebat întotdeauna ce-aș face dacă aș avea puterea să distrug
să pun tot universul într-o urnă. am văzut odată un filmuleț despre cum reacționează oamenii în fața unui buton lîngă care avertismentul ”nu apăsa!” tu ce-ai face lîngă butonul ăsta? nu-i așa că te furnică podul palmei, buricele degetelor, creierul fierbe ca o supă de rață sub capac și gîndurile se împing unele în altele pînă acolo unde, indiferent ce s-ar întîmpla, îți vine să apeși? și dacă ai ști că butonul acela roșu ar putea trece tot pămîntul printr-o mașină, un distrugător de documente uriaș, capabil să ne facă ferfeniță pe toți deodată, ce-ai face? să nu mai existe griji, să nu mai existe stres, să nu mai existe muncă, să nu mai existe tristețe, să nu mai fie durere, să dispară melancolia asta care-ți face pieptul o platoșă de metal greu, să nu mai fie foamete, nici războaie, nici minciună, nici trădare să nu mai fie, ce-ai face? dac-ai ști că stă în puterea ta să stingi lumina în tot universul, dac-ai ști că poți rezolva problema despărțirii de cineva cu un singur gest simplu, eficace, total, cu aceași delicatețe pe care o ai cînd apeși cu degetul un purice și-l strivești, cu același gest cu care apeși butonul roșu al casetofonului și ștergi o casetă de care te-ai săturat, cu același gest cu care apeși pe rotița brichetei să-ți aprinzi țigara ultimă cînd te lași, cu același gest lipsit de însemnătate cînd apeși enter și comanzi un buchet pe net pentru o înmormîntare la care mergi din obligație, cu același gest ca atunci cînd ai deschis canalul porno în timp ce femeia ta dormea dusă pe jumătatea cealaltă a patului, cu același gest cu care deschizi briceagul pe care îl porți mereu la tine și te aperi de un agresor, ce-ai face? dacă ai fi ca mine, cînd totul e pierdut, singur împotriva tuturor stelelor împotriva tuturor nopților, împotriva tuturor gîndurilor, împotriva nebuniei totale, singur împotriva iubirii refuzate singur cu soarta ta și a tuturor, fără nici cea mai mică durere, rapid, elegant, ca o ploaie care-i trimite în casă pe copiii cu arme din țările arabe, dacă ai fi sigur că după ce apeși tot universul, în toată desfășurarea lui s-ar strînge la loc într-un vîrf de ac, la fel ca la început, și vom fi toți la fel de aproape, atît de intimi, vom fi toți un neant și nimic nu ne va apăsa dacă tu ai apăsa butonul, ce-ai face? în timp ce mă gîndeam la tine, în timp ce mă gîndeam la mine, în timp ce mă gîndeam la ea, așa-i, întotdeauna există o ea, am văzut cum soarele a răsărit peste acoperișul spitalului Witing și în salonul de la etajul doi un alt om, bolnav de cancer, dormea și visa. oare visa la însănătoșire sau la butonul acela roșu? din păcate nici eu, nici tu, nici bolnavul de vizavi n-avem acest buton roșu. ceea ce mă face să cred că dacă există un dumnezeu, și noi am fost creați după chipul și asemănarea lui, atunci cu siguranță, cînd a făcut lumea sub palma lui tremurîndă a fost un mic buton roșu. oare el ce-a făcut?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate