agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-07 | |
ne dăm întâlnire pe
aleea ne(po)topită de soare deși e mijlocul verii tu în cămașa albă din bumbac creponat (neșifonabilă chiar dacă mă strângi mai tare la piept) eu în bluza verde din pânză topită made in italy (luată de la băile herculane) cu medalionul din pietre roșii handmade în sandale cu talpă ortopedică și cu inima bătându-mi de la alergat sau de la euthyrox (nu știu exact) ne sărutăm frugal pe lângă obraz și trecem mai departe eu te mai calc din când în când pe câte un vârf de deget tu te faci că nu simți (poate chiar nu simți) și mergem cât ne țin puterile la aceeași bancă pe care ne așezăm de mai bine de un deceniu tu te așezi din nou primul uiți mereu că mai sunt și eu pe acolo eu arborez un aer nesuveran de nepăsătoare tu ești suveranul doar oficial (neoficial mai negociem) terminăm repede ce aveam de vorbit mergem la supermareket (tot la „ăla” e mai aproape) tu cari plasele pe mine știi: mă doare coloana dar ca de obicei eu am transpirat făcând listele de cumpărături (incomensurabile) tu nu poți să nu remarci asta (tot) ca de obicei mergem spre casă pe drum tanti lenuța se trezește cum îi stă în fire să întrebe pe același ton și cu aceiași ochi nevădit uimiți: tot amândoi tot amândoi!? da tot amândoi (încă) tu mă strângi de un deget (cel mic la care ieri m-am tăiat cu forfecuța de unghii) eu te strâng de toată mâna și ți se pare că sunt un clește uriaș din care nu vei mai scăpa pe veci (broboane de sudoare îți împodobesc din nou frunțile) eu te liniștesc niciodată nu poți ști cât de norocoși putem fi (amândoi evident) la ușă totuși lași pungile și îmi iei pardesiul nu scapi (tot ca de obicei) un te-ai mai îngrășat puțin eu răspund invariabil: e de la hormoni și de la b-uri tu te faci că nu auzi și oricum nu ai auzit niciodată de astfel de noțiuni ne facem că am ajuns acasă și fiecare își vede de ale lui eu cu cărțile mele tu cu cifrele tale eu fix la 7 fără un sfert mă uit la teleenciclopedia tu tot fix la 7 fără un sfert la meciul cu brazilia așa că merg eu sus rămâi tu jos ca... de obicei mâine e ziua de curățenie și de plimbare în parc: dai tu cu aspiratorul stau eu cu copilul mergeți voi înainte ajung și eu după ce plimbarea voastră se va fi terminat și... ........................................... ................................................. ......................................................
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate