Frunze cad din nou și lasă goi copacii,

Spre pământul sobru se leagănă alene,

Am pășit pe ele și le-au călcat și alții,

Pe un covor de frunze un altul se-așterne.



Mereu îmi pare tristă fiecare toamnă

Atunci când plouă și timpu-i mohorât,

Când zilele cu soare par să adoarmă,

Și tot ce-ar fi frumos îmi pare-a fi urât.



Îmi place toamna care mă face melancolic

Dar nu sunt omul trist ce iubește durerea;

Mă regăsesc în ploaia ce sună melodic,

Trăiesc în frunzele ce-acoperă cărarea.



Cerul este fumuriu și a ruginit pământul,

Mă simt inspirat dar pierdut prin pânze…

Dacă aș fi putut să scriu numai cu gândul-

Poeziile ar fi mai multe ca miile de frunze.



07 sept. 2014

Lohmüller Beatrice