când moare un sat în câmpie bocesc lanurile de grâu
rămân văduvi duzii vin cucii în hoarde plâng salcâmii
bolborosind cuvinte vechi din lumi pierdute în fum
se văd mugurii de pruni migrând ceva mai spre sud
și țărani purtând zarea pe umeri ca pe prunci

cum miros a pâine caldă amintirile în noi copiii de țărani
cumva morile vin la marginea lanurilor de grâu
și macină timpul păcate vechi chiar moartea
iar macii par piroane adânc înfipte în oase și în cruci

când moare cel mai bătrân sat din câmpie
greieri cu scripcile legate de gât cutremură țărâna
în osândă