noaptea casa noastră are
o umbră geamănă
care acoperă urmele de pisică sălbatică
rămase în cuvintele de peste zi...
sub acoperișul ei învățăm
să ne ținem respirația
între două stări contradictorii
tu rupi realitatea în fâșii subțiri
eu le înnod sub bărbie pe rând...
pentru tine cântă privighetori de piatră
înmugurește scândura patului
doamne
mie mi se mută sufletul din loc
mi departe de trup
în pădurea cu lupi...
dimineața suntem cu ochii lipiți cu buze cusute
căutându-ne stingheri sufletul
rătăcit în ecou...
plecăm în croaziere pe vapoare din hârtie glasată
și-n lipsă de mare facem chetă de lacrimi...
seara trimitem soldații cu torțele-aprinse
să lumineze casa
care tremură ca după electroșocuri
însă umbra ei geamănă o cuprinde din toate părțile
și nu cade...uite că nu cade...