ascult
cum triumful acestei dimineți
îmi modifică trecuturile

îmi imit umbra
oasele mi se îmbată din nou
cu dangăte de clopot

nu mai stiu să cumpănesc
înțelesuri captive
rămân doar cu uitările
ce s-au născut odată cu mine

de ce nu sunt cel care sunt
când poruncesc amiezilor
să prelungească graiul dimineții
de ce trebuie să învăț
să trăiesc tot mai mult fără mine

cândva voi porni
să mă închin la un soare mai rotund
mi-au rămas însă de numărat labirinturile
care așteaptă
să-mi pipăie umbletul