Mai bine să te predai acum și să mai dormi liniștit un secol,
mai bine să îi lași pe alții să îngroape securea războiului la tine în curte,
și apoi să extragă toate cele câte le-ai dat de pomană
sau ca taxă de protecție?
Așa cum am învățat la școală, capul plecat sabia nu-l taie,
la fel cum și pământul abandonat nu mai poate fi prădat,
ci doar folosit în interes de economie mondială.
S-a inventat o lege pentru fiecare microb și o problemă pentru fiecare soluție.
O semnătură, două semnături, așa s-a legitimat hoția și a fost redenumită;
acum se cheamă piață liberă, interese convergente sau siguranță cetățenească.
Suntem pe drumul cel bun spre un final sigur
și cuvântul erou ar trebui să dispară din toate dicționarele contemporane,
așa cum din realitate dispar bunul-simț, statul-națiune și spiritul civic.
Venele celor mulți sunt acum lăsate la uscat nu prin împușcături și tăieturi,
ci prin refuzul de a dărâma zidurile care îi exclud de la marea împărțeală.
Sărăcia e privită ca o boală.
Sângele se usucă de foame și de sete, de praf și de cianură,
dar și de sute, poate chiar de mii de pumni în gură.
De atâtea crime oficiale au început să plângă și copiii nenăscuți,
stau la ieșirea din uter cu câte-un bon de ordine în mână
și nu știu ce-i așteaptă, și n-o să știe dacă s-o apuce pe calea cea dreaptă.
La ieșire din uter sau, de ce nu, la intrarea în lume
cineva o să aibă întotdeauna grijă…
ca ei să nu vorbească prea mult, să nu gândească prea mult,
să dea din coate și să facă, din când în când, gesturi de omenie.
Suntem cu toții pe drumul cel bun,
unii trag pe sfoară, alții mai dau câte-un tun,
iar în final, căci unul va veni în viitor,
toți vor plăti cât pentru morții tuturor.