absența ta este o matcă,
în jurul ei un stup crește ca un turn Babel –
miere și venin se pândesc în faguri;
esti geamănul resorbit înainte de naștere
văd prin ochii și palmele tale
descânt iubirea pe îndelete,
ca într-o cină de taină –
în balansul anotimpurilor
sunt atâtea porți și niciun popas,
cine s-ar fi gândit să înnoade amiezile cu vitralii prăfuite
de cordonul ombilical al poeziei?
cine ar fi crezut că un soldat de plumb îmi doarme într-un ventricul?

nici tu n-ai știut,
deși rupi din mine timpul ca o anafură
apoi te-ntrebi de unde roiesc cuvintele
așa că-ți arăt prisaca –
a mai crescut
de când ți-ai strâns versurile
în culorile toamnei;
lipsește un acord subtil între respirație
și vocea ta –
azi nu mă pot scrie fără tine.


Mihaela Roxana Boboc & Laurențiu Belizan
12 sept. 2014