Când pleci vei trage storuri peste privirile căprui
Îți voi opri himera goală în mintea mea stresată
Pe calea închipuirilor deșarte te voi purta haihui
Și jur pe neuronii chinuiți să nu te las nesărutată.

Pe la biserică umblând, cu voce tare voi mărturisi
Tu ești năluca ce m-atrage în lubricele subterane,
Canoane dure, vorbe aspre din plin eu voi primi,
Dar în mătănii gândurile stau carnale și profane.

Pe la icoane voi îngenunchia să fugi din amintire
În isihasm și negru post alung cu vaiet șoapta ta,
Dar știu că în cerșite ipostasuri de veșnică smerire
Cu reverii de-ale tale coapse calde mă voi atârna.

În orice zi cânta-voi psalmi să fiu în patimi orb,
C-un greu toiag mă voi lovi peste o palmă întinsă,
Dar Veliar mă va iuți din cupa sânului să-ți sorb
Și ars de doruri te dezmierd în candela aprinsă.