Încă se-nfășoară timpul pe ghem
cum în trup sângele clocotitor,
unde silabele vibrează-n cuvinte
cu înțelesuri scrise pe fața inimii
în poeme de suflet înalt,

curgătoare între malurile gândurilor.

Câtă bătaie se aude și doare
în clipele care vin și se adâncesc,
sâmburi de vis cât nasturele
încheie la piept orizontul,

de mă tot strigă și cheamă
în loc umbros
nemurirea.

Doamne, nesfârșită
îți este iubirea!