mă lepăd mă lepăd mă lepăd
de trei ori mă lepăd de tine
de iubire niciodată

... și trece vara-n toamnă
mă prinde plimbându-mă nestingherită
pe aleea cu trandafiri galbeni și roz
cu miros de dulceață
și ecou de „autumn sonata”
... eu și cu mine... fără tine
ostoită dar fericită cad
lângă ultimele frunze
furate marelui copacului
legăm o amiciție veșnică
bazată pe fidelitate și respect reciproc
iar dacă... la un moment dat ne vom despărți
o vom face în tăcere și nedurere
jurându-ne să ne-ntâlnim în gând

mă lepăd mă lepăd mă lepăd
de trei ori mă lepăd de tine
de iubire niciodată

stoluri de cocori își poartă pribegia
în aripi răsfirate amprentate-n cer
iau cu ei și ceva din mine
mă abandonez pentru o clipă
zborului lor visului lor:
bunicul spunea că ei cocorii
nu se despart niciodată
n-am uitat nici azi „povestea lor”
îmi ține de cald și mi-e bine

mă lepăd mă lepăd mă lepăd
de trei ori mă lepăd de tine
de iubire niciodată

brumă crăiasă pe față de tufănică sfioasă
la rădăcină multă lumină
apă de rouă neîncepută
m-adap din tine
când seara vine
și număr stelele-surorile
tandre suspine

mă lepăd mă lepăd mă lepăd
de trei ori mă lepăd de tine
de iubire niciodată