lasă-mă să te țin de mână și să pășim timizi prin glod pe nerăsuflate
eu cu gleznele îngropate în miriști tu prelingându-te lichid pe asfalt pe sub umbră timidă
- cum stă limba clopotului în dungă înfiptă în pieptul pruncului firav născut pe lună plină în căruță;
sau pe ape îngerii purtătorii de lumină mâna ta se întâlnește cu mâna mea fulgerăm scânteiem
un tremur ne străbate tu nimfă eu himeră desfrâu tenebre necuprinsul

de sub tâmplă îți cade o stea te ascunzi în umbră pe sub pielea subțire albastră
lemn de prun lustruit cu lacrimi aerul rece subțire te iubesc îți zic sunt bărbatul flutur voi muri peste noapte
te iubesc te iubesc răspunzi ca un ecou ce răzbate prin acoperișuri păsări arse pietre
iarba înaltă îți taie bluza pe sub sâni mâl curge din tine și lapte
din ochi îți țâșnește întuneric și se pierde în noapte coapsa îți e caldă gura fierbinte
împrăștiindu-mă amestecat cu lună cu umbra morții fiindcă așa e scris pe frunza arsă de brumă

luăm în piept răsăritul albastru nici nu mai respirăm așa cu luna înfiptă în ceafă
de departe părem păsări de vânt împietrită decupezi cuvinte din poemele mele
eu le pun la loc pe sub mese pe podeaua crăpată murdară de vomă
- asta e blestemul, asta e blestemul, ce miracol!

știm amândoi e timpul mă fac totuna cu țărâna cu urmele de pași străini pe drumul ce mă duce departe